Militari ruși au efectuat manevre în Transnistria

Militari ruși au efectuat manevre în Transnistria
Publicat: 26/03/2014, 07:57
Actualizat: 29/07/2014, 20:17

Câteva sute de militari ruși au efectuat exerciții antiteroriste și o simulare a apărării bazei militare în care sunt staționați, a declarat colonelul Oleg Koșcetkov, un purtător de cuvânt al Comandamentului Militar rus de Vest, citat de agenția Interfax.

Comandantul forțelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, și-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la faptul că Transnistria ar putea deveni următoarea țintă a președintelui rus Vladimir Putin, după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea. El a declarat că suspectează Moscova că vrea să recurgă la tactica utilizată în Crimeea, și anume să organizeze manevre militare cu scopul de a pregăti incursiuni transfrontaliere rapide.

Pe de altă parte, serviciul de securitate (KGB) de la Tiraspol a anunțat marți pe site că a doborât duminică un avion fără pilot care survola regiunea transnistreană și că ar fi restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat „de pe teritoriul Ucrainei”.

Tot colonelul Oleg Koșcetkov anunța vineri că trupe ruse au efectuat manevre în regiunea separatistă moldoveană cu scopul de a antrena militarii ruși în vederea unui evetual atac inamic. În cadrul scenariului acestor exerciții. „una dintre principalele sarcini ale trupelor de menținerea păcii a fost să asigure apărarea civililor în zone de luptă”, declara purtătorul de cuvânt al armatei ruse.

Exercițiile de la sfârșitul săptămânii trecute au avut loc în contextul în care președintele moldovean Nicolae Timofti și-a exprimat anterior îngrijorarea cu privire la o eventuală repetare a scenariului din Crimeea în țara sa și a anunțat că președintele Parlamentului din Transnistria a cerut Moscovei, după modelul din Crimeea, alipirea la Rusia.

Republica Moldova, o țară în care majoritatea populației vorbește limba română, are în partea de est o zonă locuită de minorități ruse și ucrainene – Transnistria. Această regiune s-a despărțit de Chișinău, cu susținerea Moscovei, în urma unui război, în 1992, după un an de la dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, însă independența Transnistriei nu a fost recunoscută de nicio țară.

Rusia menține, de atunci, aproximativ 440 de militari însărcinați cu „menținerea păcii” în regiune, plus un contingent însărcinat cu protejarea unor depozite de armament datând din perioada sovietică, împotriva voinței Guvernului moldovean și în pofida unui angajament asumat în 1999 de a le retrage.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?